Proiecte finantate din Fondul Social European (FSE) in cadrul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)    
- INFORMATII GENERALE -

 

 

 

Cadrul general

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) 2007-2013 este un instrument important în sprijinirea dezvoltării economice şi a schimbărilor structurale de pe piaţa muncii. It is elaborat în contextul Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi în acord cu priorităţile Cadrului Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013,.
POS DRU a fost realizat sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi a Protectiei Sociale (MMFPS) de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) în urma consultării partenerilor sociali, organizaţilor societăţii civile, administraţiei publice şi a altor actori sociali.

 

Alocare financiară

Alocarea financiară a POS DRU este de 4,253 miliarde euro, din care: 3,476 miliarde euro cofinanţare FSE, 0,613 miliarde euro contribuţie naţională publică şi  0,164 miliarde euro contribuţie naţională privată. POS DRU deţine 18,1% din totalul alocării financiare pentru obiectivul Convergenţă al Fondurilor Structurale.

 

Obiectiv general

Obiectivul general al POS DRU este dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, prin corelarea educaţiei şi a învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţa a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

 

Obiective specifice

  • Promovarea calităţii sistemului de educaţie şi formare profesională iniţială şi continuă, inclusiv a învăţământului superior şi a cercetării;
  • Promovarea culturii antreprenoriale şi îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii;
  • Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii;
  • Dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive;
  • Promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv în zonele rurale;
  • Îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare;
  • Facilitarea accesului la educaţie şi pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile.
 

Axe prioritare şi domenii majore de intervenţie

 

Axe Prioritare

Domenii Majore de Intervenţie

 

1. EDUCAŢIA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ ÎN SPRIJINUL CREŞTERII ECONOMICE ŞI DEZVOLTĂRII SOCIETĂŢII BAZATE PE CUNOAŞTERE

  • Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate;
  • Calitate în învăţământul superior;
  • Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională;
  • Calitate în FPC;
  • Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării.
 

2. CORELAREA ÎNVĂŢARII PE TOT PARCURSUL VIEŢII CU PIAŢA MUNCII

  • Tranziţia de la şcoală la viaţa activă;
  • Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii;
  •  Acces şi participare la FPC.
 


3. CREŞTEREA ADAPTABILITĂŢII LUCRĂTORILOR ŞI A ÎNTREPRINDERILOR

  • Promovarea culturii antreprenoriale;
  • Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii;
  • Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor partenerilor sociali şi societăţii civile.
 

4. MODERNIZAREA SERVICIULUI PUBLIC DE OCUPARE

  • Întărirea capacităţii Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor de ocupare;
  • Formarea personalului propriu al Serviciului Public de Ocupare.
 

5. PROMOVAREA MĂSURILOR ACTIVE DE OCUPARE

  • Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare;
  • Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă.
 

6. PROMOVAREA INCLUZIUNII SOCIALE

  • Dezvoltarea economiei sociale;
  • Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii;
  • Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii;
  • Iniţiative trans-naţionale pentru o piaţă inclusivă a muncii.
 

7. ASISTENŢĂ TEHNICĂ

  • Sprijin pentru implementarea, managementul general şi evaluarea POS DRU;
  • Sprijin pentru promovare şi comunicare POS DRU.
 

Responsabilităţi în implementare

 

AMPOSDRU este  responsabilă pentru selecţia şi contractarea următoarelor tipuri de proiecte:
- proiecte strategice (proiecte care vor fi implementate la nivel naţional, multi-regional sau sectorial, cu valoarea cuprinsă între 500.000 – 5.000.000 euro şi perioadă maximă de implementare de 3 ani) finanţate din POS DRU pentru axele prioritare 1-6,
- proiectele de grant (proiecte care vor fi implementate la nivel regional, inter-regional sau local, cu valoarea cuprinsă între: 50.000 – 500.000 euro) pentru Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 4 „Iniţiative trans-naţionale pentru o piaţa inclusivă a muncii”,
- proiecte în cadrul Axei prioritare 7 „Asistenţă tehnică”.

 

Pentru gestionarea şi implementarea POS DRU, AMPOSDRU a delegat unele responsabilităţi Organismelor Intermediare în baza unui „Acord cadru de delegare de funcţii”.
Pentru implementarea POS DRU este au fost stabilite 13 Organisme Intermediare:

  • 8 Organisme Intermediare Regionale
  • 5 Organisme Intermediare naţionale
 

Domeniu Major de Intervenţie

Organism Intermediar

 

DMI 1.1 „Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”

Organism Intermediar POS DRU - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

DMI 1.2 „Calitate în învăţământul superior”

Organism Intermediar POS DRU - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

DMI 1. 3 „Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională”

Organism Intermediar POS DRU - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

DMI 1.4 „Calitate în FPC”

Organism Intermediar POS DRU - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

DMI 1.5 „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”

Organism Intermediar POS DRU - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

 

DMI 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”

Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic

 

DMI 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”

Organism Intermediar POS DRU - Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

 

DMI 2.3 „Acces şi participare la FPC”

Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic

 

DMI 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”

Organisme intermediare regionale -
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

 

DMI 3.2 „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”

Organisme intermediare regionale -
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

 

DMI 3.3 „Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor partenerilor sociali şi societăţii civile”

Organism Intermediar desemnat prin licitaţie publică, cu respectarea legislaţiei naţionale şi a reglementărilor comunitare

DMI 4.1 „Întărirea capacităţii Serviciului Public de Ocupare pentru furnizarea serviciilor de ocupare”

Organism Intermediar, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

DMI 4.2 „Formarea personalului propriu al Serviciului Public de Ocupare”

Organism Intermediar - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

 

DMI 5.1 „Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”

Organisme intermediare regionale -
Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale

 

DMI 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”

Organism Intermediar desemnat prin licitaţie publică, cu respectarea legislaţiei naţionale şi a reglementărilor comunitare

 

DMI 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”

Organism Intermediar desemnat prin licitaţie publică, cu respectarea legislaţiei naţionale şi a reglementărilor comunitare

DMI 6.2 „Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”

Organisme intermediare regionale -
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

 

DMI 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”

Organisme intermediare regionale -
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse

 

Categorii de beneficiari eligibili în cadrul POSDRU

Organisme publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale (grădiniţe, şcoli, licee, inspectorate şcolare, universităţi, centre de cercetare, şcoli profesionale şi tehnice), furnizori de formare profesională autorizaţi, microîntreprinderi şi IMM-uri, asociaţii profesionale şi asociaţii ale IMM-urilor, camerele de comerţ şi industrie, parteneri sociali (sindicate şi patronate), ANOFM şi unităţi cu personalitate juridică din subordinea sa, ONG-uri (asociaţii şi fundaţii)

 

Grupurile ţintă

Copii preşcolari, elevi, studenţii, cadre didactice, angajaţi din întreprinderi, tineri şomeri, şomeri de lungă durată, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, tineri care părăsesc sistemul de stat de protecţie a copilului, persoane cu dizabilităţi, populaţia romă, femei, infractorii şi foştii delincvenţi, persoanele dependente de droguri şi alcool, victimele violenţei domestice, persoanele fără adăpost etc.

 

Echipa de consultanti